Carol I, fauritorul Romaniei moderne

Carol I, a transformat 2 provincii romanesti intr-un Regat modern

Carol I

“În clipa în care am pus piciorul pe acest pământ sfânt, am şi devenit român. Cetăţean astăzi, iar mâine soldat de va fi nevoie, eu voi împărtăşi cu românii şi soarta cea bună, şi soarta cea rea“.

Cuvintele Principelui Carol I, notate în 10 Mai 1866, la învestitura din Parlament, au fost legământ de viaţă. S-a ţinut cu stricteţe de cuvânt. Şi avea să devină primul Rege al României, după ce a ridicat ţara la rang de Regat prin meritocraţie.

Carol I a luptat în război pentru recunoaşterea României ca stat independent. A luptat chiar în prima linie, însufleţindu-şi ostirea şi a împărtăşit cu ea condiţiile cele mai vitrege ale frontului. În acel Război al Independenţei a fost momentul de glorie maximală a României pe plan extern.

Carol I, in fruntea oastei romane victorioase !

Carol I a refuzat cu graţie ajutorul militar oferit de Marele Duce Nicolae, ştiind că ajutorul rusesc înseamnă ocupaţie. A acceptat tranzitul trupelor ţariste doar după semnarea Convenţiei româno-ruse, din 4 aprilie 1877, prin care partea rusă se obliga să respecte “integritatea existentă” şi “drepturile politice”.

Ducele a încercat să-i impună Principelui nostru comanda rusească: “O să fie greu să asculţi de porunca unui general rus”, i-a spus Marele Duce. Iar Principele Carol I i-a răspuns: “Fără îndoială. Eu oastea mea n-o las din mână. Şi dacă eu nu pot asculta de porunca unui general rus, zece generali ruşi pot să asculte foarte bine de porunca mea!”.

Când ruşii au fost în pericol de a fi învinşi, însuşi ţarul Alexandru al II-lea i-a cerut ajutor Principelui Carol I, care a condus “tabăra Plevnei”, adică trupele româno-ruse reunite în număr de 120,000. Victoria finală asupra lui Osman Paşa s-a datorat comenzii militare române.

România a condus Rusia, moment a cărui glorie nu o mai egalează decât comanda militară a Vienei atribuită tânărului locotenent Iuliu Maniu şi intrarea triumfală a Regelui Ferdinand I, în 1919, la Budapesta eliberată de sub ocupaţia comuniştilor lui Kuhn Bela.

Momentele de măreţie ale României ţin de monarhie.

Când Principele Carol I a ajuns în Bucureşti, mulţimea îl aclama entuziastă, trăsura mergea la pas şi era potopită cu flori: aşa cum avea să se întâmple peste 100 şi ceva de ani, pe acelaşi traseu, la vizita pascală a M.S. Regelui Mihai din 1992.

Mulţimea vuia, clopotele băteau, tunurile bubuiau cu onor. Era 10 Mai 1877. Ziua în care Principele Carol a proclamat Independenţa de Stat a României, în Parlamentul din Dealul Mitropoliei, unde a fost întâmpinat de mitropolit şi de arhierei înveşmântaţi de sărbătoare.

În Proclamaţia sa, Principele a pus accentul asupra Armatei:

“Multe greutăţi, multe nevoi am avut de biruit. De şase luni încoace s-au petrecut lucruri mari şi hotărâtoare. Locul meu, în împrejurări aşa de grele, era în fruntea oastei, care apăra moşia românească, onoarea şi neatârnarea ei. Ştie ţara întreagă cum şi-a făcut oastea datoria sa, cum a dus în plinire toată nădejdea pusă într-însa, adeverind şi nestrămutata mea încredere în oastea ţării. Sunt mândru că am fost în capul ei, pe când ea şi-a vărsat sângele pentru neatârnarea scumpei noastre patrii. Dumnezeu să binecuvânteze România cea neatârnată şi de-a pururi să întărească viteaza noastră armată”.

Osman Paşa avea să se predea abia pe 28 noiembrie 1877, iar capitularea otomanilor avea să se producă pe 23 ianuarie 1878.

Carol I, primul rege al Romaniei !

La 10 mai 1881, Carol I a fost încoronat Rege, după ce, la 14 martie, România fusese ridicată la rang de Regat. Nu şi-a ales aur pentru coroană, ci oţel dintr-unul din tunurile turcilor cucerite la Plevna. Temeinicie, dedicaţie şi austeritate.

Carol I a ctitorit România nu doar statal, ci şi instituţional. El a pus temelia modernităţii. Legislaţia, infrastructura, arhitectura, sistemul bancar au înflorit pe cât de fulminant, pe atât de temeinic. Românii au fost capabili de lucrătură nemţească sub domnia celui care a fost mai român decât românii de sânge : Carol I